Parca nici nu ne mai asteptam ca vine. Dar la primul semn am aruncat hainele groase si-am evadat. Mi-am luat o carte, niste bluze mai groase in caz ca se razgandeste anotimpul, aparatul foto si copiii. Am alergat spre parc pe langa biciletele lor, cu speranta unei bancute linistite unde sa-mi savurez primele raze de soare. Si asa a fost. Exceptand micile accidente si marile descoperiri pe care trebuia neaparat sa le vad, am reusit pentru prima oara sa stau pe o banca si sa citesc linistita in timp ce copiii se joaca.
E adevarat, n-a fost chiar asa cum speram, dar am savurat totul, chiar si juliturile. Sunase sotul si imi povestise despre pericolul de la centralele nucleare japoneze... Si-am stiut ca am totul.
